NOUTĂȚI

Compania farmaceutică Bilim în parteneriat cu FC Dacia,  în luna mai, au mers la Rezina, să aducă momente unice de bucurie în sufletul puştilor de la internatul de copii cu deficienţe mentale din Rezina.

      Zis şi făcut, într-un grup compact şi foarte numeros, medicii de la Bilim, cot la cot cu reprezentanţii FC Dacia, plini de cadouri frumoase, pregătite cu migală pentru copii care-i aşteptau, au descins spre micuţul orăşel, pentru a organiza un turneu de fotbal.

Un mini-turneu din 4 echipe, în care şi-au găsit loc atît conducerea de vîrf a Bilim - Mr. Görkem Demirten, External Markets Director, Mr. Mutlu Memiş, Senior Area Sales Manager (veniţi cu această ocazie direct din Turcia) cît şi nume sonore din fotbalul autohton aşa precum Ghena Orbu, Oleg Molla, Dumitru Popovici, Adama Guira şi alţii care, umăr la umăr cu copiii de la internat, au jucat cîteva meciuri care au decis cine va ocupa locul întîi! De pe tuşă susţineau jucătorii din teren conducerea Bilim Moldova, în persoana d-nei Liliana Şalaru, country manager, Diana Vaculin,group manager, Cornelia Vintea, product manager, Aliona Bahnarel, group manager si multi alţii.

Cîştigătorii au primit cupă, iar toţi participanţii – medalii, în conformitate cu poziţia ocupată la final. Îmbrăcaţi toţi în culorile clubului Dacia (au fost pregătite echipamente sportive galben-albastre speciale, pentru toţi copiii şi maturii implicaţi în proiect) au sărbătorit ziua internaţională a copilului, aducînd pe buzele strădalnice ale micuţilor zîmbetele mult-aşteptate.        

Acest eveniment nu este primul în care este implicată compania Bilim Pharmaceuticals, ea mereu susţinînd copiii din Republica Moldova şi modul sănătos de viaţă, prin acţiuni concrete.